constatari pentru o doamna indispusa ( link )

in fundal anita bryant cantandu-si viata: paper roses
singur in biroul iluminat slab, ajutat de penita bine inmuiata in negrul omniprezent:

le recunosti la evenimente de tot felul, iti atrag atentia tocmai prin decenta cu care stau pe loc si privesc pe sub borurile largi ale palarilor. nu fac cu mana, decat atunci cand recunosc o cascheta de taximetrist, sau cand, manate de o politete vertebrala - recunosc in treacat cate o prietena veche si uitata prin sertarele sufletului ei unicorn.
aceste doamne sunt de fapt femei deprimate, fapturi ce au simtit nevoia sa apara in lumina reflectoarelor prafuite, sa guste din nesatul osandit persoanelor expuse - asemeni lor - pe stalpii de publicitate afisata..
s au lasat purtate de valul glam al socialului crud, de barbatii dispusi la orice ora sa le sopteasca pricepute cuvinte de amor, insinuate printe roze si parfumuri de lavanda, printre rochii inchise pana n gat - dar cu asa de multe optiuni la atingere..
aceste doamne stau astazi in coltul lor privilegiat, cineaza la masa lor pastrata in carnetelele ospatarilor cu zambet strengaresc, dispun de soferi tacuti si şagalnici, se complac in situatii eterice ca substanta sau durata..
mijirile singuratice, rochiile lor perfect asamblate - toate acestea nu au un corespondent real,... se fac nevazute atunci cand lumina se stinge brusc, si noaptea de mana cu gandurile solitare incep sa alerge nestingherite pe campiile intinse ale framantarii..
bijuteriile acestor doamne de seara, poarta in ele miile de ani de manufactura, energia nestirbita a pietrelor rare, dar si dorinta arzatoare a barbatilor ce le-au daruit elegant. blanurile aruncate in vestibul ca dupa un razboi deja dus - se simt inutile si grele, imperfecte si fara suflare..

daca palmele lor ar putea vorbi..cate mii de cuvinte le-ar scapa intre doua rugaciuni..cate ne ar spune depre petreceri scaldate in vinuri scumpe, despre dansuri lente si pregatite sa invrajbeasca trupurile..cate fraze de alint, senzatii tactile starnite doar pronuntand cuvinte precum "trussardi" sau "ferragamo"..
(zambetele rare sunt cele mai false dintre grimase!)

#singuratatea nu are leac atunci cand, infasurata in zeci de fete perfect machiate, fata cu care te-ai nascut ramane impietrita, gandurile desarte planand sub forma de aura, deasupra coafurii coloniale..
hainele tale nu au nici scop si nici lejeritate, cu toate ca la inchegarea lor au lucrat maini de aur si minti de lauri..#

doamne precum cele propovaduite mai sus intalnim la orice pas, flancate de caini de rasa sau de barbati cu averi precum campurile manoase din Dobrogea. le invidiem si admiram in acelasi timp, ne dorim sa le cucerim sau, de ce nu, sa le semanam intocmai. ne dorim viata lor aparent linistita, tabieturile si anturajul lor. de cele mai multe ori insa, privim aceasta perspectiva dintr-o lumina buna, frontala, fara sa analizam textura panzei sau calitatea vopselurilor.


una dintre aceste doamne sta chiar acum in fata mea. numele ei este v i d
cred ca mi-a ajuns/anita bryant - paper roses

auditia

buna ziua!
ma declar inca de la inceput, un meloman de situatie, un gurmand al fructelor muzicale prezentate pe scenele romanesti
manat de aceste consideratii, am sa va spun ca am luat parte cu placere la cateva dintre concertele listate de organizatorii festivalului enescu..spun 'cateva', gandindu ma ca oamenii in floarea varsetei nu si permit festinul, la fel cu cei pensionati si usor plictisiti, dar prezenti la astfel de manifestari..
si..pentru ca acolo unde se termina intrebarea, intotdeauna exista un comentariu care sa o potenteza sau sa-i scada din aplomb, pun si eu o intrebare, dupa care am sa ma lansez in cateva comentarii pe tema stilului vestimentar existent in sala de concert, la loje, uneori mai mult pe holuri decat in mijlocul evenimentului - adica la oamenii imbracati pentru muzica,din respect pentru ei sau pentru cei din jur, la oamenii ce-si imbraca hainele cele mai bune, pentru o expunere in public.
in seara in care debussy ne a pus in urechi 'dupa-amiaza unui faun', in pauza, in loc sa ies pentru cateva momente, sa socializez dupa caz sau persoana, am ramas in loja in care mi am gasit loc, un loc bun, acustic si panoramic.
in pauza, asadar, am putut observa in sala mare, doamne si domni imbracati colorat, o masa rogvaiv, un curcubeu fara capete... barbati si femei ce purtau bluze, camasi, malete sau rochii, podoabe capilare sau bijuterii- toate colorate. din cand in cand, ma bucuram sa izolez din acest musuroi, cate o doamna imbracata decent, cu parul strans corespunzator, cu o poseta adecvata, si pantofi asisderea.
cat despre barbati, oricat de mult mi am aruncat privirile in stanga si dreapta, n am putut gasi macar un exemplar care sa merite atentia - haine sport casual, destul de rar cate un sacou, sau o camasa cu taietura fina. in afara de 'uniforma' unanim-impecabila a orchestrei, n am vazut rochii de bun gust, asa cum speram, n am vazut barbati imbracati in costume care sa li se potriveasca manusa, n am vazut camasi impecabile, sau accesorii care sa mi confirme ca ma aflam intr o sala de concert.
la iesire, personaje in etate, doamne sau domni, imbracati schimonosit si obosit, ce lasau in urma dare de naftalina si miros de spatiu inchis, impleteau discutii nostalgice despre vremurile de alta-data, despre rochiile stralucitoare ale mamelor lor, despre revolutia electrocasnicelor, despre cunostinte sau rude apropiate..

de fiecare data cand pasesc intrun spatiu construit sa expliciteze arta, fie ea vizuala sau de auz fin, asteptarile mele au stransa legatura cu stilul vestimentar al celor prezenti. acestte asteptari sunt suprimate brusc, atunci cand primul membru al orchestrei paseste pe scena! cu un nod mic in gat, cu altul la cravata ingusta din matase de india, va soptesc 'auditie placuta!'