campul cu privighetori era imprejmuit cu tufe de bumbac proaspat. alte cateva parcele din stanga si din dreapta mea- cum priveam spre rasarit, profitau de aerul aburind ca ceata ,cu gust bun de zahar ars...
pe campul cu privighetori ma plimbam adesea, fericit ca tufele prosperau, alimentand florile albe ce urmau sa demonstreze o bluza-prototip..si asta in viitorul apropiat!
imbracat din cap pana n picioare in poliester carbonat pluricelular - o inventie de a fratelui meu gandacul verde-argintiu, supravegheam atent cultura mea de fibre, ce urma sa ma scape de acest compus chimic pe care nu l agream.
vesmintele mele respectau rigorile etichetei moraliste a lupilor, vorbeau singure si erau pe placul egretelor moo-moo ce locuiau aproape de cercul polar: bluza cu fermoar din piatra de var, cu butoniere pe umeri, pantalonii tip schior- cu dungi din matase artificiala tesuta in gherghef si mantia generoasa, din fibre de paine arsa, asamblate pe cant.
revenind la tufele mele de bumbac...spun doar ca asteptam sa ajunga la maturitate, sa l vad cu ochii mei, sa l ating cu pleoapele mele reci si sa l duc in trasuri cu roate de 2 m in diametru..exact la sezatoarea doamnei k, pentru a fi prelucrat.
abia apoi urma ca din cupoanele de material sa construiesc "de-ale corpului", dupa modele si schite facute de graur- fara sa clipeasca.
trecutau anii... si acum mai port vesmintele facute din bumbacul tinuturilor de poveste ai copilariei mele...si inca mi vin turnate..
s au transformat atatea: campul cu privighetori nu mai exista, pe locul acela fiind construita o fabrica de jucarii mecanice.. altfel..corpul meu a devenit mai zvelt, oasele mele cantarind mai putin de 5% din greutatea corpului..
astfel, pielea mea abia se mai distinge pe ici pe colo, dintre hainele inchise strict , pana n gatlej.
aa..si am un inceput de mutenie, asta pe langa aripile ce imi mijesc sfioase dintre coaste..
usor usor, ca intr o poveste circulara, am sa ajung, alaturi de frati si surori de ale mele..sa numim o pajiste, dupa numele noastre, sau macar dupa specie. si vom planta si bumbac, din care sa ne tesem vesminte de oameni, si tot asa..rotind destinul..
marți, 20 octombrie 2009
marți, 13 octombrie 2009
doi cate doi
imaginea iluzorie a cuplului din primavara vietii pamantene nu mai exista de mult timp. in locul ei, construit din materiale reciclate, printul cu cei doi, aparent imbratisati, cu pete lasate in urma de timpul fraudulos- fluturand in perete.
cuplati de lumea din jur, cu cate o vorba din duh alaturata zambetelor-sincere felicitari, cei doi ametiti ai dunelor de nisip, au inceput sa puna pret pe camera goala, doar a lor, pe obiectele plasmuite cu eforturi, completandu se unul pe celalalt cu har si atentie sporita, atentie-24h cam.
trecerea la orarul de toamna, cu eletricele vanturi ale aerului rece din incapere, a schimbat atitudinea unuia, apoi pe a celuilalt, si pe rand, ca intr o stafeta deschisa intre doua lumi-alte lumi- cei doi au capatat carcase scrobite in alb, s-au mutilat ca sa incapa fiecare in noua sa casa, au renuntat la lumina din incaperea gazda, au tacut, usor azi, malc maine, total- pana azi..
(misuna gandurile, privirilor nu li se mai da curs decat in fapt.
cautarile tin azi mai mult de zei decat de consistenta a plamadirii unicului corp din doi.
vestea ca razboiul de independenta cautat pana intr un final de fiecare pamantean se transforma azi in certitudine, stirea ziarelor manjite de tus era schioapa, de o schioapa ..
din fiecare cochilie razbateau firicele de soapte, din fiecare suflet de copilandru transpirau emotiile singuratatii ambivaletta.
se stiau separati prin comparatia cu gemenii, se doreau calmi, fiecare in umina lui, culcat departe de celalalt fost.
amprentele ramase nesterse isi pierdeau din grosime, perioada zambetelor in vant trecand usor-usor pe la nasul trecatorilor.
in incaperea alba coala nu mai locuia nimeni.
irigate, florile fermecau aerul rece.
miercuri, 7 octombrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
