miercuri, 7 octombrie 2009
miercuri, 30 septembrie 2009
constatari pentru o doamna indispusa ( link )
in fundal anita bryant cantandu-si viata: paper roses
singur in biroul iluminat slab, ajutat de penita bine inmuiata in negrul omniprezent:
le recunosti la evenimente de tot felul, iti atrag atentia tocmai prin decenta cu care stau pe loc si privesc pe sub borurile largi ale palarilor. nu fac cu mana, decat atunci cand recunosc o cascheta de taximetrist, sau cand, manate de o politete vertebrala - recunosc in treacat cate o prietena veche si uitata prin sertarele sufletului ei unicorn.
aceste doamne sunt de fapt femei deprimate, fapturi ce au simtit nevoia sa apara in lumina reflectoarelor prafuite, sa guste din nesatul osandit persoanelor expuse - asemeni lor - pe stalpii de publicitate afisata..
s au lasat purtate de valul glam al socialului crud, de barbatii dispusi la orice ora sa le sopteasca pricepute cuvinte de amor, insinuate printe roze si parfumuri de lavanda, printre rochii inchise pana n gat - dar cu asa de multe optiuni la atingere..
aceste doamne stau astazi in coltul lor privilegiat, cineaza la masa lor pastrata in carnetelele ospatarilor cu zambet strengaresc, dispun de soferi tacuti si şagalnici, se complac in situatii eterice ca substanta sau durata..
mijirile singuratice, rochiile lor perfect asamblate - toate acestea nu au un corespondent real,... se fac nevazute atunci cand lumina se stinge brusc, si noaptea de mana cu gandurile solitare incep sa alerge nestingherite pe campiile intinse ale framantarii..
bijuteriile acestor doamne de seara, poarta in ele miile de ani de manufactura, energia nestirbita a pietrelor rare, dar si dorinta arzatoare a barbatilor ce le-au daruit elegant. blanurile aruncate in vestibul ca dupa un razboi deja dus - se simt inutile si grele, imperfecte si fara suflare..
daca palmele lor ar putea vorbi..cate mii de cuvinte le-ar scapa intre doua rugaciuni..cate ne ar spune depre petreceri scaldate in vinuri scumpe, despre dansuri lente si pregatite sa invrajbeasca trupurile..cate fraze de alint, senzatii tactile starnite doar pronuntand cuvinte precum "trussardi" sau "ferragamo"..
(zambetele rare sunt cele mai false dintre grimase!)
#singuratatea nu are leac atunci cand, infasurata in zeci de fete perfect machiate, fata cu care te-ai nascut ramane impietrita, gandurile desarte planand sub forma de aura, deasupra coafurii coloniale..
hainele tale nu au nici scop si nici lejeritate, cu toate ca la inchegarea lor au lucrat maini de aur si minti de lauri..#
doamne precum cele propovaduite mai sus intalnim la orice pas, flancate de caini de rasa sau de barbati cu averi precum campurile manoase din Dobrogea. le invidiem si admiram in acelasi timp, ne dorim sa le cucerim sau, de ce nu, sa le semanam intocmai. ne dorim viata lor aparent linistita, tabieturile si anturajul lor. de cele mai multe ori insa, privim aceasta perspectiva dintr-o lumina buna, frontala, fara sa analizam textura panzei sau calitatea vopselurilor.
una dintre aceste doamne sta chiar acum in fata mea. numele ei este v i d
cred ca mi-a ajuns/anita bryant - paper roses
miercuri, 16 septembrie 2009
auditia
buna ziua!
ma declar inca de la inceput, un meloman de situatie, un gurmand al fructelor muzicale prezentate pe scenele romanesti
manat de aceste consideratii, am sa va spun ca am luat parte cu placere la cateva dintre concertele listate de organizatorii festivalului enescu..spun 'cateva', gandindu ma ca oamenii in floarea varsetei nu si permit festinul, la fel cu cei pensionati si usor plictisiti, dar prezenti la astfel de manifestari..
si..pentru ca acolo unde se termina intrebarea, intotdeauna exista un comentariu care sa o potenteza sau sa-i scada din aplomb, pun si eu o intrebare, dupa care am sa ma lansez in cateva comentarii pe tema stilului vestimentar existent in sala de concert, la loje, uneori mai mult pe holuri decat in mijlocul evenimentului - adica la oamenii imbracati pentru muzica,din respect pentru ei sau pentru cei din jur, la oamenii ce-si imbraca hainele cele mai bune, pentru o expunere in public.
in seara in care debussy ne a pus in urechi 'dupa-amiaza unui faun', in pauza, in loc sa ies pentru cateva momente, sa socializez dupa caz sau persoana, am ramas in loja in care mi am gasit loc, un loc bun, acustic si panoramic.
in pauza, asadar, am putut observa in sala mare, doamne si domni imbracati colorat, o masa rogvaiv, un curcubeu fara capete... barbati si femei ce purtau bluze, camasi, malete sau rochii, podoabe capilare sau bijuterii- toate colorate. din cand in cand, ma bucuram sa izolez din acest musuroi, cate o doamna imbracata decent, cu parul strans corespunzator, cu o poseta adecvata, si pantofi asisderea.
cat despre barbati, oricat de mult mi am aruncat privirile in stanga si dreapta, n am putut gasi macar un exemplar care sa merite atentia - haine sport casual, destul de rar cate un sacou, sau o camasa cu taietura fina. in afara de 'uniforma' unanim-impecabila a orchestrei, n am vazut rochii de bun gust, asa cum speram, n am vazut barbati imbracati in costume care sa li se potriveasca manusa, n am vazut camasi impecabile, sau accesorii care sa mi confirme ca ma aflam intr o sala de concert.
la iesire, personaje in etate, doamne sau domni, imbracati schimonosit si obosit, ce lasau in urma dare de naftalina si miros de spatiu inchis, impleteau discutii nostalgice despre vremurile de alta-data, despre rochiile stralucitoare ale mamelor lor, despre revolutia electrocasnicelor, despre cunostinte sau rude apropiate..
de fiecare data cand pasesc intrun spatiu construit sa expliciteze arta, fie ea vizuala sau de auz fin, asteptarile mele au stransa legatura cu stilul vestimentar al celor prezenti. acestte asteptari sunt suprimate brusc, atunci cand primul membru al orchestrei paseste pe scena! cu un nod mic in gat, cu altul la cravata ingusta din matase de india, va soptesc 'auditie placuta!'
ma declar inca de la inceput, un meloman de situatie, un gurmand al fructelor muzicale prezentate pe scenele romanesti
manat de aceste consideratii, am sa va spun ca am luat parte cu placere la cateva dintre concertele listate de organizatorii festivalului enescu..spun 'cateva', gandindu ma ca oamenii in floarea varsetei nu si permit festinul, la fel cu cei pensionati si usor plictisiti, dar prezenti la astfel de manifestari..
si..pentru ca acolo unde se termina intrebarea, intotdeauna exista un comentariu care sa o potenteza sau sa-i scada din aplomb, pun si eu o intrebare, dupa care am sa ma lansez in cateva comentarii pe tema stilului vestimentar existent in sala de concert, la loje, uneori mai mult pe holuri decat in mijlocul evenimentului - adica la oamenii imbracati pentru muzica,din respect pentru ei sau pentru cei din jur, la oamenii ce-si imbraca hainele cele mai bune, pentru o expunere in public.
in seara in care debussy ne a pus in urechi 'dupa-amiaza unui faun', in pauza, in loc sa ies pentru cateva momente, sa socializez dupa caz sau persoana, am ramas in loja in care mi am gasit loc, un loc bun, acustic si panoramic.
in pauza, asadar, am putut observa in sala mare, doamne si domni imbracati colorat, o masa rogvaiv, un curcubeu fara capete... barbati si femei ce purtau bluze, camasi, malete sau rochii, podoabe capilare sau bijuterii- toate colorate. din cand in cand, ma bucuram sa izolez din acest musuroi, cate o doamna imbracata decent, cu parul strans corespunzator, cu o poseta adecvata, si pantofi asisderea.
cat despre barbati, oricat de mult mi am aruncat privirile in stanga si dreapta, n am putut gasi macar un exemplar care sa merite atentia - haine sport casual, destul de rar cate un sacou, sau o camasa cu taietura fina. in afara de 'uniforma' unanim-impecabila a orchestrei, n am vazut rochii de bun gust, asa cum speram, n am vazut barbati imbracati in costume care sa li se potriveasca manusa, n am vazut camasi impecabile, sau accesorii care sa mi confirme ca ma aflam intr o sala de concert.
la iesire, personaje in etate, doamne sau domni, imbracati schimonosit si obosit, ce lasau in urma dare de naftalina si miros de spatiu inchis, impleteau discutii nostalgice despre vremurile de alta-data, despre rochiile stralucitoare ale mamelor lor, despre revolutia electrocasnicelor, despre cunostinte sau rude apropiate..
de fiecare data cand pasesc intrun spatiu construit sa expliciteze arta, fie ea vizuala sau de auz fin, asteptarile mele au stransa legatura cu stilul vestimentar al celor prezenti. acestte asteptari sunt suprimate brusc, atunci cand primul membru al orchestrei paseste pe scena! cu un nod mic in gat, cu altul la cravata ingusta din matase de india, va soptesc 'auditie placuta!'
marți, 14 aprilie 2009
Buna dimineata, iti scru pentru pima data din tara de foc... te rog sa asculti tot ce citesti, sa nu te lasi abatut de drumul sinuos al textului, sa nu rupi foaia mi mazgalita imediat ce termini de lecturat..
Aveam atatea sa ti spun, acum au mai ramas doar cateva cuvinte..si ies greu, fara putere, din sinapse si clipiri de pleoape obosite de vreme...
Sarbatoarea la care te am asteptat, acea sarbatoare despre care vorbeam in conceptie si concepere...nu s a mai tinut, cauza principala fiind eu. M am dezis de astfel de evenimente care sa mi puna coroana, sa mi adune din suflet tot ce am mai bun – care sa ma puna sa jur. Casatoria e pana la urma o coabitare viitoare, posibila..niciodata o stare care sa tina de secunda, de prezent.
Ne o dorim, are farmecul ei..se poate deduce si are puterea sa ne tina pe un drum specific..dar nu se executa in prezent, odata cu gandurile..mereu e proiectata in viitor, in ce ar putea sa existe, sa fie, sa se nasca, sa se cumpere, sa poata fi impartit, despartit, mutat, separat. E asa o deconstruire a mitului, o cale prin care sa ti duci dracii la doctor, o mituire a spiritului, o pavaza in fata golului necapatat.
Speranta mea de bine are un destinatar – tu esti acela, si mi e bine gandind la imaginea ta din fata biroului masiv, la umbra ta dansand pe peretii inflacarati de lunina din soba..
Port in suflet respiratia ta la intampinarea somnului, am in buzunare batista pe care mi ai intins o cu un gest ferm la ultimul eveniment de familie – moartea doamnei noastre.
Fa ti timp si raspunde mi, incearca sa mi descrii starea ta, tonurile de verde din gradina ta nou construita. Fa ti dara timp si ascunde cateva cuvinte printre file, parfumeaza scrisoarea. Domnul C mi o va aduce in data, parca l vad alergand pe holurile lungi, pana la odaia mea..
Sper intr un singur prieten, care sa mi vada temerile si sa steraga lacrimile de pe fata mea.
Am sa astept.
Cu drag, al tau C
joi, 12 martie 2009
vecinul meu
zilele trecute, pe strada mea linistita si strajuita de cladiri la dreapta si cladiri la stanga, si a facut aparitia un personaj misterios..
fara sa stiu la ce adresa noua s a mutat, ce hram poarta sau ce l a facut sa si gaseasca habitat tocmai pe strada copilariei mele...am inceput sa i urmaresc miscarile, pasii bine calculati, nonsalanta tacita cu care trecea in fiecare dimineata, la 9 trecute fix, pe langa fereastra mi lustruita si nelimitata ca si suprafata..
azi m am trezit ca de obicei, mi am imbracat hainele costisitoare si ,in fata unei cesti de cafea braziliana, am inceput sa astept,. privind prin fereastra goala, impartiala..stralucitoare si demna in fata soarelui de dimineata..
la 9 si cateva secunde, subiectul a trecut grabit , ca de obicei. purta o pelerina din stofa subtire, cadrilata, pantaloni stilul nemtesc interbelic, o servieta din piele maro, baston cu maciulie argintata..
parul in vand, si pasul bine masurat, m au facut sa ma intreb daca nu cumva, acest personaj intrigant,n a facut o scoala militara secreta, sau macar un curs de port arma..
imbracamintea celor din jur, ne poate intriga sau linisti retina.. stilul vestimentar, fie el eclectic sau corect, imprevizibil sau de o simplitate pura, monocrom sau dirijat de ROGVAIV, ne poate dicta starea si deforma principiile - usor usor, actionand ca un hot de noapte.
personajul pe care eu insumi l am urmarit cu interes pret de zile bune, avea in stilul sau de imbracaminte, ceva din stilul bunicului meu, alura colegului meu de banca din clasele primare, vivacitatea liniilor din vesmintele personajelor masculine din cartile citite in liceu..
incercand o concluzie, imi doresc relaxare vizuala, bun gust si bun simt..imi doresc sa vad - pe strada larga, oameni imbracati interesant, asumat, pe alocuri corect..
vreau sa inteleg ce inseamna lumea buna, cu ce se mananca, ce presupune o cafea la gradena din strada, alaturi de un caine de rasa, cu o carte in mana si o femeie cu miros de vanilie si paciuli in gand..
fara sa stiu la ce adresa noua s a mutat, ce hram poarta sau ce l a facut sa si gaseasca habitat tocmai pe strada copilariei mele...am inceput sa i urmaresc miscarile, pasii bine calculati, nonsalanta tacita cu care trecea in fiecare dimineata, la 9 trecute fix, pe langa fereastra mi lustruita si nelimitata ca si suprafata..
azi m am trezit ca de obicei, mi am imbracat hainele costisitoare si ,in fata unei cesti de cafea braziliana, am inceput sa astept,. privind prin fereastra goala, impartiala..stralucitoare si demna in fata soarelui de dimineata..
la 9 si cateva secunde, subiectul a trecut grabit , ca de obicei. purta o pelerina din stofa subtire, cadrilata, pantaloni stilul nemtesc interbelic, o servieta din piele maro, baston cu maciulie argintata..
parul in vand, si pasul bine masurat, m au facut sa ma intreb daca nu cumva, acest personaj intrigant,n a facut o scoala militara secreta, sau macar un curs de port arma..
imbracamintea celor din jur, ne poate intriga sau linisti retina.. stilul vestimentar, fie el eclectic sau corect, imprevizibil sau de o simplitate pura, monocrom sau dirijat de ROGVAIV, ne poate dicta starea si deforma principiile - usor usor, actionand ca un hot de noapte.
personajul pe care eu insumi l am urmarit cu interes pret de zile bune, avea in stilul sau de imbracaminte, ceva din stilul bunicului meu, alura colegului meu de banca din clasele primare, vivacitatea liniilor din vesmintele personajelor masculine din cartile citite in liceu..
incercand o concluzie, imi doresc relaxare vizuala, bun gust si bun simt..imi doresc sa vad - pe strada larga, oameni imbracati interesant, asumat, pe alocuri corect..
vreau sa inteleg ce inseamna lumea buna, cu ce se mananca, ce presupune o cafea la gradena din strada, alaturi de un caine de rasa, cu o carte in mana si o femeie cu miros de vanilie si paciuli in gand..
miercuri, 4 martie 2009
paris
Prima idee demna de retinut din acest jurnal de calatorie europeana, ar fi urmatoarea:
Nu doar strazile au puterea lor de convingere, dar si lumea ce se perinda prin fata vitrinelor stralucitoare, aerul cald insotit de vanticelul rarait, plantele exoticizante- stranse buchete-buchete in vase imense de lut si de lemn, dupa caz...
Orasul acesta are gust bun, si fara sa vreau, spunand aceste cuvinte, imi vin in minte locurile minunate numite LA DUREE,restaurantele din cartierul evreiesc,parfumurile fructate lasate in urma de doamnele convertite la credinta suprema numita fashion.
Strazile pastreaza ideea de conceptie a arhitectilor ce au privit mult peste orizontul slab al oamenilor ce vad miniatura demna de standardizare..cladirile au grimase si pot sa ti vorbeasca..raceala cu care se aseaza impunatoare dealungul strazilor intortocheate iti muta gandurile si ti ia auzul..
Palais Garnier,Luvrul, Muzeul d'Orsay, Catedrala Notre-Dame,Musée du Montparnasse,Musée National du Moyen-Age..sunt cateva dinTRE pictogramele prezente pe hartile din mainile trecatorilor interesati sau dez-interesati..
Parcurile au visurile lor inca neimplinite...statui si verdeata asezate cursiv..concentric...cladiri in zare..orizont de cunoastere si satisfactie vizuala...arondismente asezate pe o tabla de sah imvizibila, desenate pe harti imense si vizitate anual de milioane de personaje ce se autointituleaza - turisti de placere...
Suburbiile cautate si rascolite exista si respira impasibile..Rue du Rivoli arunca artificii din fiecare magazin predispus la festin vizual..Champs-Élysées - se abandoneaza noptilor plin de lumina artificiala si promenada..cartierul Marais combate clipitul nostalgic si invita la nemurire si exibare naturala..
Toate aceste nume par oameni ce-si spun, fiecare, unul altuia - povestile de nemurire..stilul comanda totul,sau ce ne dorim sa vedem..spunea CINEVA...Parisul iti arata fata lui impunatoare,daca esti dispus sa l privesti ochi in ochi..
Orasul Paris ti se poate destainui,doar daca incerci sa-l digeri usor,cu tact si rabdare.
marți, 20 ianuarie 2009
o palarie fara personalitate
Pe dulap, plina de praful schimbarii, palaria mea construita din fetru gri-sobolan.
In acelasi dulap – o umbrela cu coada si lant metallic..
In mintea mea – dorinta de a evacua spatiul asta, de a mi cauta norii mei cu ploaia lor, cu tulburarile lor de comportament..
Dimineata o port la cafea, cu borul usor cambrat, dulce, ca un zahar din trestie de zahar cu zahar in gand.. cafeaua are deci alt gust, energia mocnita peste noapte, se rasfrange usor-usor in toate actiunile mele de peste zi..
Dupa ora doua, cand pranzul mi o cere si viata mi o cere, palaria mea are borurile drepte, intinse perfect.. ‘corpul’ ei are forma tubulara,cu suprafetele fine si anglicizate..
Masa de pranz are un gust minunat, desi codul unor bune maniere imi spune ca e sufficient de interzis sa porti pe cap, la masa, o palarie, fie ea si minuscula..
Dupa-amiaza care trece greu..cu fum de tigara si foi volante necitite, rasfoite in graba mare..
Seara vine cu vin si cu sare in palma..o cina usoara, cere o abordare stravezie a problemei..palaria se face deci cuminte, borurile curbate spre cer isi spun povesti despre noapte, cu iele calare si graunte fierte in tingiri de alama..
Inainte sa adorm, o mai privesc o data, ii zambesc pe sub mustata subtire si I spun ‘noapte buna’ cu ochii aproape inchisi..
Un somn frat cu lesinul o cuprinde si pe ea, palaria din fetru grej, prietena mea si a craniului meu, singura purtata cu grija..
Imaginea ei imi umbla pe retina, cautand strazi londoneze si smog si ceara de albine, palavragind in multime, luptandu-se tacit-taciturn cu tanara generatie.
In acelasi dulap – o umbrela cu coada si lant metallic..
In mintea mea – dorinta de a evacua spatiul asta, de a mi cauta norii mei cu ploaia lor, cu tulburarile lor de comportament..
Dimineata o port la cafea, cu borul usor cambrat, dulce, ca un zahar din trestie de zahar cu zahar in gand.. cafeaua are deci alt gust, energia mocnita peste noapte, se rasfrange usor-usor in toate actiunile mele de peste zi..
Dupa ora doua, cand pranzul mi o cere si viata mi o cere, palaria mea are borurile drepte, intinse perfect.. ‘corpul’ ei are forma tubulara,cu suprafetele fine si anglicizate..
Masa de pranz are un gust minunat, desi codul unor bune maniere imi spune ca e sufficient de interzis sa porti pe cap, la masa, o palarie, fie ea si minuscula..
Dupa-amiaza care trece greu..cu fum de tigara si foi volante necitite, rasfoite in graba mare..
Seara vine cu vin si cu sare in palma..o cina usoara, cere o abordare stravezie a problemei..palaria se face deci cuminte, borurile curbate spre cer isi spun povesti despre noapte, cu iele calare si graunte fierte in tingiri de alama..
Inainte sa adorm, o mai privesc o data, ii zambesc pe sub mustata subtire si I spun ‘noapte buna’ cu ochii aproape inchisi..
Un somn frat cu lesinul o cuprinde si pe ea, palaria din fetru grej, prietena mea si a craniului meu, singura purtata cu grija..
Imaginea ei imi umbla pe retina, cautand strazi londoneze si smog si ceara de albine, palavragind in multime, luptandu-se tacit-taciturn cu tanara generatie.
sâmbătă, 17 ianuarie 2009
costume notiune.al
Faurarii zilelor au conceput un costum cu gust de secol XIX, incercat de mai multe tehnici, care mai de care mai abuzive...mainile lor dibace, au lucrat la el zi si noapte, folosindu-se de ace lungi si subtiri, ate abia perceptibile, degetare din cristal…mult sarg..
Se faceau ca lucreaza si in somn, asa erau de captivati-acaparati de acest proiect…
Mancau numai supe crème...seminte de mustar si mere cu fructul foarte foarte mic...
Nu aveau timp de discutii de curtoazie, de salutari in treacat si zambete pe sub mustati sulfilate..
Nu aveau..
Costumul ar fi trebuit sa fie gata la 7 pm, iar ei inca mai lucrau la gulerul alb..
Ba, sa ma credeti cand relatez: nici macar nasturii nu erau atasati, tivul din partea de jos parea nefinisat...iar dantela era desprinsa pe-alocuri..
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A trecut timpul..costumul a fost finalizat, cu eforturi de ambele parti..echipa a renuntat la gustarile de cateva secunde, eu am renuntat sa I mai privesc on-line prin camera de filmat, atarnata deasupra atelierului spatios..
Mi-e frica de momentul
“proba”..
atunci cand am sa fiu nevoit sa-l imbrac (cu 5-7 minute inainte de discurs..
Acel moment se apropie..trebuie sa l incerc..altfel am sa apar doar in piele..ca regale nefericit din povestea croitorasului..
Sunt deja remodelat..mi se potriveste, masurile au fost luate corect, e foarte bine croit, zambetul meu e la locul lui!
Am sa ies dara!..
(discursul s-a dorit amplu, doar atat mi a iesit inainte sa cad la podea)
"Chemarea la lupta estetica..."
Se faceau ca lucreaza si in somn, asa erau de captivati-acaparati de acest proiect…
Mancau numai supe crème...seminte de mustar si mere cu fructul foarte foarte mic...
Nu aveau timp de discutii de curtoazie, de salutari in treacat si zambete pe sub mustati sulfilate..
Nu aveau..
Costumul ar fi trebuit sa fie gata la 7 pm, iar ei inca mai lucrau la gulerul alb..
Ba, sa ma credeti cand relatez: nici macar nasturii nu erau atasati, tivul din partea de jos parea nefinisat...iar dantela era desprinsa pe-alocuri..
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
A trecut timpul..costumul a fost finalizat, cu eforturi de ambele parti..echipa a renuntat la gustarile de cateva secunde, eu am renuntat sa I mai privesc on-line prin camera de filmat, atarnata deasupra atelierului spatios..
Mi-e frica de momentul
“proba”..
atunci cand am sa fiu nevoit sa-l imbrac (cu 5-7 minute inainte de discurs..
Acel moment se apropie..trebuie sa l incerc..altfel am sa apar doar in piele..ca regale nefericit din povestea croitorasului..
Sunt deja remodelat..mi se potriveste, masurile au fost luate corect, e foarte bine croit, zambetul meu e la locul lui!
Am sa ies dara!..
(discursul s-a dorit amplu, doar atat mi a iesit inainte sa cad la podea)
"Chemarea la lupta estetica..."
marți, 6 ianuarie 2009
pedanta..
‘Sunteti chemat de urgenta, maine dis de dimineata, la o intrunire cu tema: viata dumneavoastra e pe fuga, fuga nu e buna, propunem deci sa va linistim printrun program de infasurare. prezenta obligatorie!’
Dis de dimineata, asa cum spunea textul..a trebuit sa ma ridic din pat..sa mi fac patul..sa stau pe pat in timp ce ma imbracam.
Pantalonii mei verzi aveau ei ceva de comentat, ..de vreme ce carourile se scurgeau de pe ei vazand cu ochii…sacoul cel caramiziu ..altadata din catifea…parca nu mai prezenta supletea si textura potrivita..era rigid si mut.
Pantofii rosii stateau dezgustati intr un colt. singuri, atat de singuri…
Papionul maro era de negasit../eu am cotrobait,..dar nu mai aveam timp/..ceasul facea tic..rasuflam greu..
Am plecat fara el, in speranta ca cei prezenti /mai tarziu/ nu mi vor observa parul de pe piept, tuns scurt-scurt,inca vizibil.
Alergam pe strazi disperand si asudand..fara sa am ceva in stomac,ceva in maini..insa cu capul doldora de ganduri si distinse intrebari…
“program de infasurare…ce o mai fi si asta!??! /eu pe fuga, viata pe fuga…/ dar cum ma pot vindeca de asta..urmand un astfel de program..impus sau nu…cu ajutor sau fara….
Si alergam si alergam…monogam prin definitie…celibatar prin statut..
Si modist pe deasupra..curat modist!
Toate strazile aveau sens unic..cladirile erau si ele peste mine..parca mai incovoiate..parca mai zgarie-nor
Masinile au sensul lor pe lumea asta..insa in ochii mei sunt tot masinarii…
Am ajuns!mi am zis, sa nu mai astept liftul!!..sa urc , dara , sa urc..
Ajuns deci, am vazut o stand la o masa, retrasa..parea trista si de neimpacat..
Mi a zambit vag si m-a invitat sa iau loc..
Am simtit catarama ce mi apăsa stomacul gol si suparat..
Mi am dus mana la gat..uitasem ca n am papion..mi am strîns insa camasa ca si cum aveam frisoane..
I am zambit..
Mi a zis ca infasurarea a avut loc…si ca toti m au asteptat..
Am ramas incurcat…gandindu ma cat de multe aveam de facut in alta parte a orasului…cu alti oameni., pentru altii…
M am ridicat si m am uitat in jos la pantofi……..hai ca nu erau chiar asa de rosii…
Am salutat din mers si am plecat…zburand peste scari..
In strada la fel..
In capul meu acelasi vacarm…
Sunt pe fuga dar bine imbracat..
Vreau sa ma relaxez intr o zi..imbracat in pantalonii mei de pajama imprimati cu nori si pui de vrabie.
Si vreau sa sorb.. un strop de nectar….
Dis de dimineata, asa cum spunea textul..a trebuit sa ma ridic din pat..sa mi fac patul..sa stau pe pat in timp ce ma imbracam.
Pantalonii mei verzi aveau ei ceva de comentat, ..de vreme ce carourile se scurgeau de pe ei vazand cu ochii…sacoul cel caramiziu ..altadata din catifea…parca nu mai prezenta supletea si textura potrivita..era rigid si mut.
Pantofii rosii stateau dezgustati intr un colt. singuri, atat de singuri…
Papionul maro era de negasit../eu am cotrobait,..dar nu mai aveam timp/..ceasul facea tic..rasuflam greu..
Am plecat fara el, in speranta ca cei prezenti /mai tarziu/ nu mi vor observa parul de pe piept, tuns scurt-scurt,inca vizibil.
Alergam pe strazi disperand si asudand..fara sa am ceva in stomac,ceva in maini..insa cu capul doldora de ganduri si distinse intrebari…
“program de infasurare…ce o mai fi si asta!??! /eu pe fuga, viata pe fuga…/ dar cum ma pot vindeca de asta..urmand un astfel de program..impus sau nu…cu ajutor sau fara….
Si alergam si alergam…monogam prin definitie…celibatar prin statut..
Si modist pe deasupra..curat modist!
Toate strazile aveau sens unic..cladirile erau si ele peste mine..parca mai incovoiate..parca mai zgarie-nor
Masinile au sensul lor pe lumea asta..insa in ochii mei sunt tot masinarii…
Am ajuns!mi am zis, sa nu mai astept liftul!!..sa urc , dara , sa urc..
Ajuns deci, am vazut o stand la o masa, retrasa..parea trista si de neimpacat..
Mi a zambit vag si m-a invitat sa iau loc..
Am simtit catarama ce mi apăsa stomacul gol si suparat..
Mi am dus mana la gat..uitasem ca n am papion..mi am strîns insa camasa ca si cum aveam frisoane..
I am zambit..
Mi a zis ca infasurarea a avut loc…si ca toti m au asteptat..
Am ramas incurcat…gandindu ma cat de multe aveam de facut in alta parte a orasului…cu alti oameni., pentru altii…
M am ridicat si m am uitat in jos la pantofi……..hai ca nu erau chiar asa de rosii…
Am salutat din mers si am plecat…zburand peste scari..
In strada la fel..
In capul meu acelasi vacarm…
Sunt pe fuga dar bine imbracat..
Vreau sa ma relaxez intr o zi..imbracat in pantalonii mei de pajama imprimati cu nori si pui de vrabie.
Si vreau sa sorb.. un strop de nectar….
luni, 5 ianuarie 2009
copilul meu
Spectaculos-spectaculos!
Uite cum imi tremura mainile..si cum imi penduleaza picioarele de aici de pe scaunul monstru!ce mi mai tremura capul si cat de cald imi e..parca vreau si nu mi vine, parca simt si nu e de ajuns..
Sunt cateva surle de agitat in aer si nu prea multe cuvinte de spus..
Uite cum ma indrept cu tot cu rotile cu totul spre tine…
Urmele de prin podele nu s facute de mine si nu s de urmat..
Uite cum imi tremura mainile..si cum imi penduleaza picioarele de aici de pe scaunul monstru!ce mi mai tremura capul si cat de cald imi e..parca vreau si nu mi vine, parca simt si nu e de ajuns..
Sunt cateva surle de agitat in aer si nu prea multe cuvinte de spus..
Uite cum ma indrept cu tot cu rotile cu totul spre tine…
Urmele de prin podele nu s facute de mine si nu s de urmat..
somnul
Hai in strada!hai pe drumuri!..fa mi cu mana de departe si invita ma inspre tine!..recunoaste mi tricoul inscriptionat viu!hai!
Aproape ai ajuns langa mine!aproape ca stii cine sunt…hm..tu chiar ai idée?!/
Mangaie ma usor..si zi mi ce ai mai facut ..toate intr o propozitie scurta si neterminata..
Fa mi vant peste granite, da ma cu praf din palme si zi mi iarasi ce mi zici orice mi zici se noteaza..
Am plecat asa..imbracat si pregattit de somn..
Am pantaloni de pijama din poplin, bine printati cu umbrele si nori si pui de vrabie..
Si ma dau in vant dupa lapte cald…
Aproape ai ajuns langa mine!aproape ca stii cine sunt…hm..tu chiar ai idée?!/
Mangaie ma usor..si zi mi ce ai mai facut ..toate intr o propozitie scurta si neterminata..
Fa mi vant peste granite, da ma cu praf din palme si zi mi iarasi ce mi zici orice mi zici se noteaza..
Am plecat asa..imbracat si pregattit de somn..
Am pantaloni de pijama din poplin, bine printati cu umbrele si nori si pui de vrabie..
Si ma dau in vant dupa lapte cald…
picatura de smoala
Sa deschid ochii..sa nu I deschid..
Sa ma fac vazut si pentru ziua asta…sa ma fac zic..
Sa deschid ochii..sa nu I deschid..
Sa I deschid!
Picatura de smoala din ochi isi incepe drumul zilnic, neintrerupt, nefericit si plin de stil!
Coboara pe fata-portelan..cu pometi rupti din fructe de mar..rupti parca .
Stralucirile fetei, datorate acestui luciu insinuat..o..aceste straluciri mi au dat batai de cap..pana in ziua aia de marti cand am spus stopp!!
Stopp!
Vreau o fata mata!..da ma cu baza..ilumineaza mi o!fa o sa rasara din noapte..sa cante pe campii si sa scoata din mine tot ce e bun de privit!
…dar sa nu mi mai straluceasca asa..ca un far pe mare ca un far pe mare
Si o mana venita parca din surplusurile de bunatate..imi pudra cu gratie nasul, pometii…pleoapele carnoase si fruntea!...si zona T..!!hihi
Picatura coboara deci..regula fiind respectata de zile bune..
Si coboara pe gat…de pe fata mea mata..coboara alunecand usor..si coboara..
Isi contunua drumul nestingherita..pe bluza mea multicolor dezvoltata..un joc nu alta!
Si pantalonii mei o asteapta..cu tot cu pantofi, cu tot cu talpi pregatite de smoala…
Hainele mele stiu cum sa astepte picatura..n au idée insa de pata ramasa in urma, de dara continua..de purul-impur devenit impur la puterea a2 a
Sa ma fac vazut si pentru ziua asta…sa ma fac zic..
Sa deschid ochii..sa nu I deschid..
Sa I deschid!
Picatura de smoala din ochi isi incepe drumul zilnic, neintrerupt, nefericit si plin de stil!
Coboara pe fata-portelan..cu pometi rupti din fructe de mar..rupti parca .
Stralucirile fetei, datorate acestui luciu insinuat..o..aceste straluciri mi au dat batai de cap..pana in ziua aia de marti cand am spus stopp!!
Stopp!
Vreau o fata mata!..da ma cu baza..ilumineaza mi o!fa o sa rasara din noapte..sa cante pe campii si sa scoata din mine tot ce e bun de privit!
…dar sa nu mi mai straluceasca asa..ca un far pe mare ca un far pe mare
Si o mana venita parca din surplusurile de bunatate..imi pudra cu gratie nasul, pometii…pleoapele carnoase si fruntea!...si zona T..!!hihi
Picatura coboara deci..regula fiind respectata de zile bune..
Si coboara pe gat…de pe fata mea mata..coboara alunecand usor..si coboara..
Isi contunua drumul nestingherita..pe bluza mea multicolor dezvoltata..un joc nu alta!
Si pantalonii mei o asteapta..cu tot cu pantofi, cu tot cu talpi pregatite de smoala…
Hainele mele stiu cum sa astepte picatura..n au idée insa de pata ramasa in urma, de dara continua..de purul-impur devenit impur la puterea a2 a
marți, 28 octombrie 2008
2007m
"dragule, trei cuviunte si trei inspirari. cateva clipiri alaturi de stalpi...multe oase...cateva din multele, unele drepte..altele cu mutatii...oasele tale-mi vorbesc despre mine. am cautat in mine ce ai tu pentru mine. am gasit destul/destule..nenumarate simili-tudini, ati-tudini, lovituri. cand ai sa-mi spui ca ma ai pentru tine, pentru tine, pentru tine...si nu drept invatacel??!....si cand ai sa ma faci sa ma sorb singur de dor? ce simt acum nu e dor...pt ca nu-mi imaginez dorul ca pe ceva ce-si cere drepturile in urma a ceva traitt... ce simt acum e vis de ape. si spun ape, stiind ce dor iti este tie de alge, nisipuri si pini, fraze urlatoare, nesarate vanturi, vase fructate si maini neobosite.....si stiu ca nu vrei ca visul sa fie concav, usor, ca o femeie usoara ce-si cere drepturile sau isi cedeaza dreptul la intra-, pentru paine si sare.... du-ma!....du-ma unde ai sa stii...nu-mi mai spune...doar tu-mi mentionai ca multe din cele ce au loc intre noi...n-au raspunsuri...sunt asa..necunoscute... da-mi ce vrei, nu-mi lua nimic. ce am, am pentru mine. mai bine fa-ma "tu"...si profita de tot.,de tot...simplitatea din mine nu e intamplatoare, nu are culoare../..ea merge pana acolo unde totul se divide. si asta da simplitate(!)...asta da! imi place ....si nu tine de concepte si studiu, de cerinte si cizelare.. tine de fragezimea situatiei, de momentul ala..de nimicuri... doar este una dintre surse.. complex sau nu..cel de langa noi simte ca-i fug de sub picioare covoarele de lana si lame, mobila turquoise... daca sunt azi cecea ce sunt, e pentru ca tu m-ai facut asa.. si mi-ar placea sa spun asta...cu atitudine atemporala,cu sange pe buze... chiar m-as vedea..in noapte...ars de soarele de dupa...primit in templele de crudicizatore..cele din tine... sunt momente in care vreau sa-ti ating pulpele...sa te vad zvacnind langa mine...nu stiu cat de sexual...redundant...respectiv trivial...simt ca deja _alta e stacheta...si pot chiar sa-ti mangai talpile
vestala
Valuri de frig printre gandurile deja amortite de umbre si nori cu umbrele construite din praf si tesaturi de matase..
Campul vast si intins ca o placinta cu pojghita de borangic stralucitor…cateva ochiuri de apa care parca nici nu se mai clintesc in fata lui..ca nu mai vor ele insele…
Matragune inalte cat statura unui om..inganand in cor o piesa sigur roasa si incercata greu prin havy rotation…
In departare..huruiala unui tractor mai tractoras.
5 veste plecate in expeditie obligatorie…fara gulere si fara maneci..doar cat sa acopere trunchiul de lemn al nimanui.
Alerga si alerga…desprinse parca din fuga de razboi a lui tronky…disperate de sufocare, sufocate de ele insele si de ritmul impus…
La dreapta o pasare.
La stanga padurea de conifere..la o distanta de nemasurat..
Glande sudoripare puse la incercare..chiar si asa..nevazute..usor perceptibile..
Alergare sincron…dupa ele..o mare de femei miiiici si abia de luat in seama…roi de furnici – roiag.
Un vuiet si un urlet murmurat pe sub buze…
Pancarte pe care croitoresele subalterne au brodat:
VA VREM CHIAR DACA VOI NU NE VRETI!
VA VREM PE NOI!
SUNTETI MUST HAVE, ASA CA CEDATI!
…nori si miros de oase rupte in aerul curat - murdar de toamna aproximativ tarzie..
Veste asudand…si tot inainte..si tot inainte…fara se priveasca inapoi.. mai un tipat - cand matragunele uscate le zgariau suprafetele de stofa…mai o injuratura cand nimereau brusc intr un ochi de apa – clar ca lacrima de pe urma..
Femei disperate..neobosite..alergand dupa veste dorite doar in acest sezon…cine stie pentru cat si la ce supuse..
Cercul nu se inchide usor, nu am sfarsit pt aceasta mica interventie…
Undeva in lumea asta, la o fereastra vopsita cu alb, o bunica imbracata minunat ingana fara vlaga si cu regret: ‘vine sfarsitul…o sa vina..’
Norii de deasupra capului sustin cu greu o astfel de problema…e asa de simpla si atat de usor de defalcat…imi pare ca viata e facuta uneori din alb si milioane de alte nuantari pe care doar unii le percep..si ele-unele iau de a gata perceputele…si le fac plicuri de unica folosinta..din carton bio..
Mi e mila de acest obiect de imbracaminte scurt, fara maneci si fara guler, purtat de barbati pe sub haina si de femei peste bluza..
Campul vast si intins ca o placinta cu pojghita de borangic stralucitor…cateva ochiuri de apa care parca nici nu se mai clintesc in fata lui..ca nu mai vor ele insele…
Matragune inalte cat statura unui om..inganand in cor o piesa sigur roasa si incercata greu prin havy rotation…
In departare..huruiala unui tractor mai tractoras.
5 veste plecate in expeditie obligatorie…fara gulere si fara maneci..doar cat sa acopere trunchiul de lemn al nimanui.
Alerga si alerga…desprinse parca din fuga de razboi a lui tronky…disperate de sufocare, sufocate de ele insele si de ritmul impus…
La dreapta o pasare.
La stanga padurea de conifere..la o distanta de nemasurat..
Glande sudoripare puse la incercare..chiar si asa..nevazute..usor perceptibile..
Alergare sincron…dupa ele..o mare de femei miiiici si abia de luat in seama…roi de furnici – roiag.
Un vuiet si un urlet murmurat pe sub buze…
Pancarte pe care croitoresele subalterne au brodat:
VA VREM CHIAR DACA VOI NU NE VRETI!
VA VREM PE NOI!
SUNTETI MUST HAVE, ASA CA CEDATI!
…nori si miros de oase rupte in aerul curat - murdar de toamna aproximativ tarzie..
Veste asudand…si tot inainte..si tot inainte…fara se priveasca inapoi.. mai un tipat - cand matragunele uscate le zgariau suprafetele de stofa…mai o injuratura cand nimereau brusc intr un ochi de apa – clar ca lacrima de pe urma..
Femei disperate..neobosite..alergand dupa veste dorite doar in acest sezon…cine stie pentru cat si la ce supuse..
Cercul nu se inchide usor, nu am sfarsit pt aceasta mica interventie…
Undeva in lumea asta, la o fereastra vopsita cu alb, o bunica imbracata minunat ingana fara vlaga si cu regret: ‘vine sfarsitul…o sa vina..’
Norii de deasupra capului sustin cu greu o astfel de problema…e asa de simpla si atat de usor de defalcat…imi pare ca viata e facuta uneori din alb si milioane de alte nuantari pe care doar unii le percep..si ele-unele iau de a gata perceputele…si le fac plicuri de unica folosinta..din carton bio..
Mi e mila de acest obiect de imbracaminte scurt, fara maneci si fara guler, purtat de barbati pe sub haina si de femei peste bluza..
miercuri, 22 octombrie 2008
rochia - ruina
In camera vasta si aproape goala salasluieste doar vantul de toamna tarzie…el intra pe sub ferestrele mici si lemnoase, strambe si concave ca niste fatarnice..isi face loc pe langa mobilele carite si suparate, trecand pe deasupra masutei de toaleta ocupata-ochi de imperiul oglinzilor-mastodont via pudre via pomezi de gustat doar cand se cade…
Este un vant vanticel…cu miros de prune coapte si frunze de cedru..o boare de flori din gradina peluzica, renuntarea la torid si arid…
Este un vant care I sufleca manecile de la camasa in-gri-ji-ta, ii coboara poalele rochiei vaste pana la podelele ceruite, o duce pe sus, cu 2,5 km pe ora prin dormitoare si holuri si iar dormitoare…si o asaza stabil pe scaunelul motivat Indian din imensul dressing-room in care si a petrecut mai mult de jumatate plus unu din copilarie.
Isi plimba degetele curate prin parul castana si ofteaza usor.
De pe umerasul de pin, incalcit si alb, ii zambeste cald o rochie neterminata…cu valuri pe ea si cantec in ea, cu suflet de haina si puteri nesecate… si gri.
Se ridica, si cu miscari desprinse din picturi cuminti – renunta la tot si o imbraca.
Valuri de caldura ii inunda gatlejul, mainile ii cad amortite pe langa corp.
Deschide ochii…
Ochii ei vad realitatea, simt incorsetarea benefica a trupului ei trecut de primavara vietilor..
Constata cu o amortire de buze , ca rochia aceasta cu pori si margele, singura ei minune ramasa din timpurile de pace, e acum o cladire cu hornurile strambe si cotloanele neaerisite..e plina de funingine ca dupa un incendiu si are gauri in zid. Are gauri in zidul ce I construieste fatada – ma intreb oare daca stie cat costa o pereche de coarne de cerb care sa mascheze golurile de pe piept…
In ea se misca marea vasta si soarele ei de seara..mai are nevoie de cateva minute pentru a obisnui rochia-ruina cu aceasta carne si piele imbatranita…
Vrea liniste.
Ea este doamna T.
Dupa plecarea mea, va goli sticluta de culoarea malachitului, aflata intr una dintre casetele de lemn.
Va adormi singura.
Este un vant vanticel…cu miros de prune coapte si frunze de cedru..o boare de flori din gradina peluzica, renuntarea la torid si arid…
Este un vant care I sufleca manecile de la camasa in-gri-ji-ta, ii coboara poalele rochiei vaste pana la podelele ceruite, o duce pe sus, cu 2,5 km pe ora prin dormitoare si holuri si iar dormitoare…si o asaza stabil pe scaunelul motivat Indian din imensul dressing-room in care si a petrecut mai mult de jumatate plus unu din copilarie.
Isi plimba degetele curate prin parul castana si ofteaza usor.
De pe umerasul de pin, incalcit si alb, ii zambeste cald o rochie neterminata…cu valuri pe ea si cantec in ea, cu suflet de haina si puteri nesecate… si gri.
Se ridica, si cu miscari desprinse din picturi cuminti – renunta la tot si o imbraca.
Valuri de caldura ii inunda gatlejul, mainile ii cad amortite pe langa corp.
Deschide ochii…
Ochii ei vad realitatea, simt incorsetarea benefica a trupului ei trecut de primavara vietilor..
Constata cu o amortire de buze , ca rochia aceasta cu pori si margele, singura ei minune ramasa din timpurile de pace, e acum o cladire cu hornurile strambe si cotloanele neaerisite..e plina de funingine ca dupa un incendiu si are gauri in zid. Are gauri in zidul ce I construieste fatada – ma intreb oare daca stie cat costa o pereche de coarne de cerb care sa mascheze golurile de pe piept…
In ea se misca marea vasta si soarele ei de seara..mai are nevoie de cateva minute pentru a obisnui rochia-ruina cu aceasta carne si piele imbatranita…
Vrea liniste.
Ea este doamna T.
Dupa plecarea mea, va goli sticluta de culoarea malachitului, aflata intr una dintre casetele de lemn.
Va adormi singura.
Dilema unui porumbel rebel
Sunt un rebel! De azi chiar sunt un rebel..desi zambetul meu spune altceva, gandeste de unul singur..
Sunt si liber..daca vreau..sunt tot ce mi am dorit: spirit ludic si desfatare..de azi sunt stilul intruchipat..stilul propriu!!
Ma regasesc doar in hainele cu taieturi futuriste…imi plac doar materialele revolutionare..texturi de sarutat si culori care sa ti ia rasuflarea…acestea, dublate de noua mea tunsoare castron, de noile mele ganduri cu prelungiri de pompite si fire si unde radio…
Sunt eu! Minunea pe doua picioare..spasmul din ochii trecatorilor in zilele friguroase de toamna. si mi place cand cineva mi observa rama ochelarilor, sosetele cu modele traditionale copiate de la vechii apasi, dintii mei_ de ceva vreme rezultatul inalbirilor repetate cu o substanta de care fug multi.
Vai., dar sunt minunat!.. sunt asa un supra-om...sunt asa un supra-om…si am lumea asta de carne.. toata..la picioare..
Si pot mult..si merg mult (in masina mea care parca zboara si gandeste ca mine)..si sunt si bun…si ma adun in secundele de tensiune, si raspund cu bine si cu bun.. si empatizez…si divaghez intru bunatate si relaxare…
Daa,!! si stiu si sa vorbesc cum trebuie..sa sustin discutii...sa ripostez elegant. Cand cineva ma ia de brat..si mi reproseaza ceva..n ai sa vezi infoiere si imbufnare…atunci sunt mai cald...atunci dau mai bine la camera..
Imi place stilul meu.. e modalitatea mea de a spune puntin, folosindu ma de atatea si atatea chestii…
Dar stai..nu e invers?adica nu e cumva: spune mult folosindu te de putin???
Intriga..
Tacerea asta mata…
Asta da ceatza cu stil, asta da carma rupta..
cate minute de tacere sa am??!? hei!...stop..nefericire mestecata instant si inghitita usor ..stilissimo..
Sunt un porumbel amarat, imbracat de voie de nevoie in paun infoiat. si cred in transformari, am stilul in buzunare si ma prefac ca mi e bine – o pilula pe zi.
Porumbelul este pasărea cea mai larg răspândită în Europa. Corpul porumbelului are formă de fus, aerodinamică. Pe corp are pene, fulgi şi puf produse de piele. Penele au rădăcina înfiptă in piele. Fulgii sunt mai scurţi, au axa mai flexibilă şi acoperă tot corpul.
Paunul este originar din India.
Sunt si liber..daca vreau..sunt tot ce mi am dorit: spirit ludic si desfatare..de azi sunt stilul intruchipat..stilul propriu!!
Ma regasesc doar in hainele cu taieturi futuriste…imi plac doar materialele revolutionare..texturi de sarutat si culori care sa ti ia rasuflarea…acestea, dublate de noua mea tunsoare castron, de noile mele ganduri cu prelungiri de pompite si fire si unde radio…
Sunt eu! Minunea pe doua picioare..spasmul din ochii trecatorilor in zilele friguroase de toamna. si mi place cand cineva mi observa rama ochelarilor, sosetele cu modele traditionale copiate de la vechii apasi, dintii mei_ de ceva vreme rezultatul inalbirilor repetate cu o substanta de care fug multi.
Vai., dar sunt minunat!.. sunt asa un supra-om...sunt asa un supra-om…si am lumea asta de carne.. toata..la picioare..
Si pot mult..si merg mult (in masina mea care parca zboara si gandeste ca mine)..si sunt si bun…si ma adun in secundele de tensiune, si raspund cu bine si cu bun.. si empatizez…si divaghez intru bunatate si relaxare…
Daa,!! si stiu si sa vorbesc cum trebuie..sa sustin discutii...sa ripostez elegant. Cand cineva ma ia de brat..si mi reproseaza ceva..n ai sa vezi infoiere si imbufnare…atunci sunt mai cald...atunci dau mai bine la camera..
Imi place stilul meu.. e modalitatea mea de a spune puntin, folosindu ma de atatea si atatea chestii…
Dar stai..nu e invers?adica nu e cumva: spune mult folosindu te de putin???
Intriga..
Tacerea asta mata…
Asta da ceatza cu stil, asta da carma rupta..
cate minute de tacere sa am??!? hei!...stop..nefericire mestecata instant si inghitita usor ..stilissimo..
Sunt un porumbel amarat, imbracat de voie de nevoie in paun infoiat. si cred in transformari, am stilul in buzunare si ma prefac ca mi e bine – o pilula pe zi.
Porumbelul este pasărea cea mai larg răspândită în Europa. Corpul porumbelului are formă de fus, aerodinamică. Pe corp are pene, fulgi şi puf produse de piele. Penele au rădăcina înfiptă in piele. Fulgii sunt mai scurţi, au axa mai flexibilă şi acoperă tot corpul.
Paunul este originar din India.
luni, 20 octombrie 2008
ceva vechi si ceva nou
"dragule, trei cuviunte si trei inspirari. cateva clipiri alaturi de stalpi...multe oase...cateva din multele, unele drepte..altele cu mutatii...oasele tale-mi vorbesc despre mine. am cautat in mine ce ai tu pentru mine. am gasit destul/destule..nenumarate simili-tudini, ati-tudini, lovituri. cand ai sa-mi spui ca ma ai pentru tine, pentru tine, pentru tine...si nu drept invatacel??!....si cand ai sa ma faci sa ma sorb singur de dor? ce simt acum nu e dor...pt ca nu-mi imaginez dorul ca pe ceva ce-si cere drepturile in urma a ceva traitt... ce simt acum e vis de ape. si spun ape, stiind ce dor iti este tie de alge, nisipuri si pini, fraze urlatoare, nesarate vanturi, vase fructate si maini neobosite.....si stiu ca nu vrei ca visul sa fie concav, usor, ca o femeie usoara ce-si cere drepturile sau isi cedeaza dreptul la intra-, pentru paine si sare.... du-ma!....du-ma unde ai sa stii...nu-mi mai spune...doar tu-mi mentionai ca multe din cele ce au loc intre noi...n-au raspunsuri...sunt asa..necunoscute... da-mi ce vrei, nu-mi lua nimic. ce am, am pentru mine. mai bine fa-ma "tu"...si profita de tot.,de tot...simplitatea din mine nu e intamplatoare, nu are culoare../..ea merge pana acolo unde totul se divide. si asta da simplitate(!)...asta da! imi place ....si nu tine de concepte si studiu, de cerinte si cizelare.. tine de fragezimea situatiei, de momentul ala..de nimicuri... doar este una dintre surse.. complex sau nu..cel de langa noi simte ca-i fug de sub picioare covoarele de lana si lame, mobila turquoise... daca sunt azi cecea ce sunt, e pentru ca tu m-ai facut asa.. si mi-ar placea sa spun asta...cu atitudine atemporala,cu sange pe buze... chiar m-as vedea..in noapte...ars de soarele de dupa...primit in templele de crudicizatore..cele din tine... sunt momente in care vreau sa-ti ating pulpele...sa te vad zvacnind langa mine...nu stiu cat de sexual...redundant...respectiv trivial...simt ca deja _alta e stacheta...si pot chiar sa-ti mangai talpile
miercuri, 15 octombrie 2008
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
