Cu lentile incastrate si zambetul curat din cauza unei paste de dinti minunate…asa am iesit in strada mea, aruncandu-mi peste umar esarfa de pai, pregatindu-ma de asfintit…
Asa am plecat..descultat de sosetele credintei in oameni, in suflete de oameni bombastici si surzi la orice tip de respiratie mi-as etala.. Mergeau dupa mine masini intregi, copaci si pavaje indraznete…incercau sa ma cuprinda, sa mi prinda reactiile, vorbeau intre ele cu o susotire de amalgam(o, si eu stiu din ce se face betonul…cat ingredient, cate…cata pudra alba de var…cat ciment distins si cata apa pura..)
Valurile de asphalt inhalau rasuflarile mele…si cladirile…o, cladirile…
Cladirile astea bonome…pline de oameni, improscate cu vopseluri, rugate sa nu cada…cate stiau ele sa sopteasca una alteia…cata putere aveau asupra peisajului macinat…cata…
Mergeam printre valuri…muscand din marul meu acidic, sugand seva aerului de inserare, propunandu-mi sa ajung acolo unde trebuia.... gandeam cu ochii mari, larg deschisi, pregtiti parca pentru ceva-ul ala nou care se cere da la orice perspectiva surprinzatoare/favorabila…
Da, ochii mei erau pregatiti pentru acel loc, pentru mirosul si paloarea geamurilor, pentru vanzatoarele ce miroseau a vanilie si lapte proaspat, a copturi inmiresmate..erau curiosi sa vada vitrinele perfect laminate, culoarea sortimentelor, sa soarba umbrele gurmanzilor ce se imbuibau cu minunatii..
Am ajuns in locul dorit. Si am intrat spasit, caustic…probabil ca spatiile mici nu mi permit sa mi tin promisiunea de a ma bucura si de locuri nu numai de miresme…..si am intrat….
